Noutati

Acasa- Noutati- Transylvania Classic 2020

Transylvania Classic 2020

Timp de trei zile orașul Sibiu va fi “electric”. Între 20 și 22 august un număr record de 25 de echipaje vor participa la Transylvania Classic, prima competiție de regularitate din România dedicată mașinilor electrice.

Transylvania Classic, o competiție de regularitate, care se desfășoară pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, va fi o cursă electrică și în 2020, la start fiind înscrise un număr record de echipaje care vor concura cu mașini cu emisii zero de CO2.

Prima competiție dedicată mașinilor electrice din România a ajuns la cea de-a treia ediție. După ce în 2018 și 2019 au fost la start câte 5 echipaje cu modele BMW i3, Nissan Leaf și Renault Zoe, în 2020 vor fi la start 25 de echipaje – piloți, jurnaliști, membri ai Asociației pentru Electromobilitate – AERO și vedete, cu modele electrice disponibile pe piața din România.

Transylvania Classic devine astfel o platformă importantă de promovare a mobilității electrice, punând accent pe caracterul versatil al acestor modele atât în ceea ce privește exploatarea urbană, cât și extra-urbană, dar și pe o mobilitate cu zero emisii de noxe. Și tocmai de aceea, ediția din acest se desfășoară sub motto-ul #unraliucaovacanta, tocmai pentru a scoate în evidență caracterul practic al acestor vehicule.

“Mi-ar plăcea să vedem din ce în ce mai multe vehicule electrice la start și sper să atragem cât mai multe mărci auto care au astfel de modele în portofoliu, dar și companii care au în parcul auto modele electrice sau proprietari de astfel de mașini care vor să petreacă un weekend “electric” la Sibiu”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Încă de la prima ediție, BMW Group România şi Automobile Bavaria au susţinut constant raliul de regularitate de la Sibiu, în fiecare an asigurând participarea a cel puţin unui echipaj electric al mărcii. Anul acesta, Transylvania Classic, cel mai important eveniment sportiv dedicat automobilelor electrice, va fi și scena lansării unui proiect de motorsport de anvergură, organizat de BMW Group România alături de Vitesco Technologies şi Automobile Bavaria, reţeaua de dealeri autorizaţi BMW şi MINI.

În plus, dintre cele 25 de echipaje înscrise la categoria EV, cel puţin şase vor concura pe modelele electrice ale BMW Group: BMW i3 şi MINI Cooper SE.

Printre partenerii ediției din acest an se numără și Asociația pentru Electromobilitate – AERO, care a luat naștere în 2019 din dorința pasionaților de mașini electrice de a contribui la accelerarea tranziției de la motoare termice spre motoare electrice, pentru orice mijloc de locomoție. “Suntem deja o asociație națională și avem membrii din toate regiunile țării. Mă bucur că suntem reprezentați de peste 10 echipaje la start și cred că este încă un mod de a promova vehiculele electrice, mai ales că și noi am început construcția unei rețele de încărcare cu acoperire națională, pentru a închide treptat golurile din teritoriu care pot reprezenta provocări în adoptarea electromobilității la nivel local”, a spus Tudor Roșca, reprezentantul Asociației pentru Electromobilitate – AERO.

La startul competiției de regularitate dedicată mașinilor electrice se va afla și pilotul Alex Filip, câștigătorul ediției din 2019, care a inclus în programul său, în afara etapelor din competiția europeană de raliuri Tour European Rally, și etapa de la Sibiu. La fel ca anul trecut, Alex Filip va lua startul cu un Renault Zoe, iar copilot va fi Andreea Arsine, atletă la Jocurile Olimpice de la Rio în 2016 și câștigătoarea sezonului 3 a show-ului de televiziune Exatlon, difuzat de Kanal D.

“Abia aștept să descopăr din nou cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul unei mașini electrice. Ținând cont că în competițiile de raliuri concurez cu un Renault Clio R3T, era normal ca la acest eveniment să aleg modelul electric Renault Zoe și pot să îmi imaginez deja cum vor arăta orașele fără zgomotul de motoare și cu emisii zero de CO2. La volanul unui Renault Zoe voi avea o altă perspectivă, una care îmbină responsabilitatea față de lumea în care trăim și plăcerea de a conduce”, a spus Alex Filip, câștigătorul ediției din 2019.

Anul acesta pe lista de start vor fi 25 de echipaje care vor concura cu modele ale mărcilor BMW, Jaguar, KIA, MINI Opel, Peugeot, Porsche, Renault, Tesla și Volkswagen.

Printre pretendenții la un loc pe podium se numără cu siguranță și echipajul format din Radu Gurămultă și Cornel Șocariciu, copilotul său, pe un model Porsche Taycan Turbo. Modelul înscris în competiție este un model de top Porsche E-Performance și unul dintre cele mai puternice modele de serie pe care producătorul de mașini sport le are în prezent în gama de produse. Taycan Turbo, poate genera un boost de până la 500 kW (680 CP) si accelerează în 3,2 secunde până la 100 km/h, având o autonomie de până la 450 de kilometri și o viteză maximă de 260 km/h.

De asemenea, experiența acumulată la primele ediții va fi un plus și pentru echipajele Adrian Mitrea și Luiza Sirețeanu (0-100.ro) și Robert Apostolescu și Elena Apostolescu, care vor concura pe modele BMW i3 și care au terminat pe podium ediția din 2019.

Competiția din 2020 se desfășoară în memoria jurnalistului George Botezatu, câștigătorul primei ediții, iar echipajele participante se vor lupta pentru un trofeu special care-i poartă numele.

Traseul competiţiei dedicat vehiculelor istorice şi electrice are 400 kilometri şi îi va purta pe concurenţi prin cele mai frumoase locuri din judeţul Sibiu, punctele de atracţie principale fiind Biertan, Păltiniş, Poiana Sibiului şi, desigur, celebrul Transfăgărăşan. Timp de două zile, concurenţii vor descoperi un traseu spectaculos şi plin de provocări în competiţia care pune acum oraşul Sibiu şi pe harta celor mai importante evenimente internaţionale dedicate maşinilor istorice şi maşinilor electrice.

Transylvania Classic 2020 se desfășoară în perioada 20 – 22 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.

Transylvania Classic 2020 este o competiție dedicată mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.

Parteneri tehnici: Automobile Bavaria, Tissot, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, e-twow.ro, Tămâian, Conacul Maria Theresa, 0-100.ro, Asociația pentru Electromobilitate – AERO, Magic FM și Zile și Nopți.