Trebuie să decarbonizăm rapid transportul rutier – dar hidrogenul nu este răspunsul

Hidrogenul a fost prezentat drept combustibilul viitorului, iar tehnologia ocupă un loc proeminent în planul guvernului Morrison [PM Australia, n.trad] de a atinge zero emisii nete până în 2050.

La începutul acestei luni, guvernul australian și-a dezvăluit strategia pentru „combustibili viitorului” pentru a reduce emisiile în sectorul transporturilor, disponibilizând 250 de milioane de dolari australieni (A$) pentru autovehiculele electrice cu baterii și infrastructura pe bază de hidrogen. Și în septembrie, a promis aproape 500 de milioane de dolari australieni (A$)pentru Programul de hub-uri industriale cu hidrogen curat (Clean Hydrogen Industrial Hubs Program).

Decarbonizarea transportului este crucială în lupta pentru limitarea încălzirii globale la 1,5℃ în acest secol. Estimăm că sectorul contribuie cu aproximativ 20% din emisiile globale – echivalentul cu arderea a două piscine de dimensiuni olimpice umplute cu combustibili fosili pe minut, în fiecare minut al anului.

Dar, din postura noastră de cercetători independenți în domeniul emisiilor din transport și al energiei, credem că accentul pus pe hidrogen în transportul rutier este deplasat.

Proiecțiile arată că dacă toate țintele tuturor statelor de reducere a emisiilor pentru 2030 sunt îndeplinite, se estimează ca planeta o să se încălzească cu 2,4℃, ceea ce este catastrofal. Din cauza acestei nevoi presante de a reduce rapid emisiile globale înainte de 2030, dezvoltarea hidrogenului pentru transportul rutier cu emisii scăzute nu se poate face suficient de rapid și nu reprezintă o alternativă viabilă la autovehiculele electrice.

Hidrogenul pe scurt

Hidrogenul este deja o parte importantă a economiei globale, inclusiv în producția de îngrășăminte și rafinarea petrolului. Guvernul federal a identificat hidrogenul drept o tehnologie cu emisii reduse prioritară pentru a se dezvolta în continuare, cu accent pe infrastructura de realimentare cu hidrogen pentru rutele majore de marfă și coridoarele rutiere pentru pasageri.

Aproape tot hidrogenul este produs astăzi folosind combustibili fosili (gaz metan și cărbune), iar asta reprezintă aproximativ 2% din emisiile globale. Hidrogenul este curat și ecologic doar dacă este produs din surse regenerabile de energie, cum ar fi energia solară, eoliană și hidro. Acest proces folosește electroliza pentru a transforma apa în hidrogen și este numit în mod adecvat „hidrogen verde”.

De mai bine de 20 de ani, susținătorii hidrogenului promit un viitor cu energie curată. Dar, în timp ce ritmul noilor proiecte de hidrogen verde se accelerează, majoritatea se află încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. Doar 14 proiecte majore din întreaga lume au început construcția în 2020, în timp ce 34 sunt în stadiu de studiu sau de memorandum de înțelegere.

Dezvoltarea tehnologiei cu hidrogen este, într-adevăr, importantă în afara sectorului transportului rutier, cu opțiuni promițătoare, cum ar fi oțelul verde, care va reduce emisiile și va aduce noi locuri de muncă în Australia.

Dar noi nu pariem pe hidrogen pentru transportul rutier

Datele privind vânzările globale de mașini și autovehicule comerciale ușoare, împreună cu declarațiile liderilor corporațiilor sugerează că mulți producători de autovehicule nu iau în considerare în mod serios hidrogenul ca fiind un combustibil de transport viabil și profitabil.

Autovehiculul Honda Clarity cu pile de combustibil cu hidrogen, de exemplu, a fost scos din producție în luna august 2021 pentru a „ajusta modelele slab performante din gama sa”. Unii producători chiar fac lobby pentru o tranziție mai rapidă la mașinile electrice.

Hidrogenul poate juca un rol mai important pe piața camioanelor pe distanțe lungi, deoarece beneficiile sale declarate includ o autonomie mare de rulare și timpi scurți de realimentare, factori importanți pentru acest sector.

Dar hidrogenul concurează cu o piață dinamică și în mișcare rapidă a camioanelor electrice, care arată îmbunătățiri anuale semnificative și continue ale densității energiei bateriei și prețurilor. În plus, producătorii de camioane – precum Daimler, MAN, Renault, Scania și Volvo – au indicat că văd un viitor complet electric.

Beneficiile adesea afirmate ale hidrogenului dispar în comparație cu tehnologia alternativă a camioanelor electrice. Aceasta include schimbarea bateriei, care permite timpi scurți de realimentare și dezvoltarea de autostrăzi electrice (șosele care reîncarcă automat autovehiculele atunci când circulă de-a lungul acestora).

Deși este adevărat, ca aceste sisteme sunt încă in teste, de exemplu, în Europa și SUA, ele au o perspectivă promițătoare. De exemplu, în iulie, guvernul Marii Britanii a anunțat alocarea a 2 milioane de lire sterline (GBP) pentru a proiecta cabluri aeriene de încărcare care să alimenteze camioanele electrice de pe o autostradă.

De asemenea, rețeaua de schimb de baterii din China depășește deja rețeaua de realimentare cu hidrogen, chiar daca sistemul este încă la început.

 

Eficiență energetică scăzută

O problemă trecută cu vederea, dar fundamentală, în utilizarea hidrogenului în transport este eficiența energetică scăzută. Hidrogenul nu este o sursă de energie, este un purtător de energie. Aceasta înseamnă că trebuie să fie generat, comprimat sau lichefiat, transportat și convertit înapoi în energie utilă – și fiecare pas al procesului implică o pierdere substanțială de energie.

De fapt, autovehiculele pe bază de hidrogen și autovehiculele care funcționează cu benzină sau motorină au o performanță energetică la fel de scăzută: doar 15-30% din energia disponibilă în combustibili este utilizată efectiv pentru deplasare. Comparați acest lucru cu autovehiculele electrice cu baterii, care folosesc 70-90% din energia disponibilă.

Cu alte cuvinte, cantitatea de energie regenerabilă necesară pentru ca un autovehicul cu hidrogen verde să parcurgă un kilometru este aceeași cu ceea ce este necesară pentru ca trei autovehicule electrice să parcurgă aceeași distanță.

Aceasta este o problemă foarte importantă. Cu cât este nevoie de mai multă energie pentru transport, cu atât trebuie generată mai multă energie regenerabilă, cu atât costurile sunt mai mari și devine mai dificilă decarbonizarea rapidă și pe scară largă a economiei.

Vehiculele electrice sunt mult mai eficiente fata de cele pe hidrogen
Vehiculele electrice sunt mult mai eficiente fata de cele pe hidrogen

Există alte trei probleme, poate mai puțin cunoscute, cu hidrogenul despre care credem că ar trebui luate în considerare cu seriozitate.

În primul rând, potențialul de scurgeri semnificative de hidrogen în timpul producției, transportului și utilizării. Hidrogenul este un gaz cu efect de seră mai puternic decât dioxidul de carbon și orice pierdere de hidrogen reduce eficiența energetică globală.

În al doilea rând, emisiile de hidrogen din scurgeri se pot adăuga la poluarea aerului local și regional și pot chiar să grăbească distrugerea stratului de ozon din stratosferă – sunt necesare cercetări suplimentare în acest sens.

În cele din urmă, hidrogenul are nevoie de apă dulce curată și în cantități mari. O singură mașină cu pile de combustie cu hidrogen necesită aproximativ 9 litri de apă curată, demineralizată, la fiecare 100 km parcurși. Pentru un camion de mare tonaj, aceasta ar fi peste 50 de litri pe kilometru.

Dacă pentru producerea apei s-ar folosi apă de mare și instalații de desalinizare, la procesul de producție s-ar adăuga o altă pierdere de energie, reducând și mai mult eficiența energetică în ansamblu.

 

Focus pe autovehiculele electrice

Decarbonizarea transportului rutier trebuie să fie rapidă, implementată la scară mare și pe baza unei strategii integrate care să promoveze schimbări în comportamentul zilnic de transport. Mizând pe disponibilitatea pe scară largă a hidrogenului în viitor, pentru acest sector nu este suficient ca acest lucru să se și întâmple suficient de repede. De asemenea, acest lucru riscă să ne facă sa rămânem blocați in dependența de combustibili fosili și emisiile suplimentare de gaze cu efect de seră, dacă dezvoltarea hidrogenului curat nu corespunde așteptărilor.

Trebuie să reducem la minim cererea de energie și să îmbunătățim eficiența energetică în transporturi cât mai mult și cât mai rapid posibil. Dovezile disponibile sugerează că autovehiculele electrice cu baterii sunt singura tehnologie fezabilă care poate realiza acest lucru în viitorul apropiat.

Pentru o reducere rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră, ar trebui să electrificăm transportul acolo unde putem și să folosim alte opțiuni, cum ar fi hidrogenul verde, acolo unde cu adevărat nu există alte soluții, cum ar fi transportul pe distanțe lungi și aviație. Și, în funcție de modul în care se dezvoltă eforturile de electrificare a camioanelor, hidrogenul poate avea în continuare un rol în transportul pe distanțe lungi, dar va folosi multă energie regenerabilă suplimentară.

Un prim pas logic este convertirea producției globale actuale de hidrogen pe bază de combustibili fosili în hidrogen verde. Dar accentul trebuie să fie pus pe lansarea autovehiculelor electrice în Australia și, într-adevăr, în restul lumii.

Autorii sunt recunoscători pentru contribuțiile și discuțiile avute cu profesorul Eckard Helmers (Universitatea de Științe Aplicate din Trier, Germania) și Dr. Paul Walker (Universitatea de Tehnologie din Sydney).

Robin Smit, profesor asociat adjunct, Universitatea de Tehnologie din Sydney; Enoch Zhao, doctorand, Universitatea de Tehnologie din Sydney și Hussein Dia, profesor de mobilitate urbană viitoare, Universitatea de Tehnologie Swinburne

 

Acest articol este republicat din The Conversation sub o licență Creative Commons.

Citiți articolul original aici https://thedriven.io/2021/11/19/we-must-rapidly-decarbonise-road-transport-0-but-hydrogens-not-the-answer/

 

ElectricUp – programul de finantare pentru IMM-uri si domeniul HORECA

Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a lansat programul de finantare ElectricUp, destinat microintreprinderilor si firmelor mici si mijlocii (IMM), care activeaza in diverse domenii, cat si hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor si altor companii din sectorul HoReCa. Procedurile de inscriere, conditiile de eligibilitate si alte informatii sunt disponibile in Ghidul de finantare, la realizarea caruia a participat si Aero. Iata ce trebuie sa stii pentru a obtine fonduri nerambursabile de pana la 100 000 de Euro.

Ce esteElectricUp”?

Programul ElectricUp finanteaza IMM-urile si operatorii economici din domeniul HoReCa pentru a instala sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere cuprinsa intre 27 kWp si 100 kWp, care utilizeaza surse regenerabile, nepoluante de energie, precum si minim o statie de reincarcare de cel putin 22 kW pentru vehiculele electrice si electrice hibrid plug-in, cu minim doua puncte de incarcare.

Programul vizeaza imbunatatirea calitatii aerului prin micsorarea emisiilor de gaze cu efect de sera, dar si cresterea gradului de utilizarea a surselor regenerabile de energie si cresterea eficientei energetice.

Criterii de eligibilitate a solicitantilor

  • » IMM-uri din orice domeniu de activitate, cu exceptia celor din domeniul prelucrarii si comercializarii produselor agricole, pescuit, acvacultura si productiei primare de produse agricole.
  • » Operatori economici din domeniul HoReCa (SRL, SA, II, PFA, IF) cu cod CAEN: 5510, 5520, 5530, 5590, 5610, 5621, 5629, 5630, 9329.
  • » Sa nu aiba datorii restante la bugetul local, taxe si impozite.
  • » Sunt infiintate inainte de 01.01.2020.
  • » Au consum lunar de energie electrica de minimum 30.000.
  • » Au drept real de proprietate asupra imobilului inscris in proiect.

Care sunt cheltuielile eligibile

  • » cheltuielile pentru achizitia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere instalata cuprinsa intre 27 kWp si 100 kWp;
  • » cheltuielile privind achizitia a minim unei statii de reincarcare de cel putin 22 kW, pentru vehicule electrice si electrice hibrid plug-in, cu cel putin doua puncte de incarcare;
  • » cheltuielile privind proiectarea, obtinerea avizelor necesare, montarea si punerea in functiune a sistemului de panouri fotovoltaice si a statiile de reincarcare;
  • » cheltuielile pentru consultanta si managementul proiectului;
  • » cheltuielile efectuate pentru realizarea si instalarea panoului de informare, cat si a unui sistem de avertizare/semnalare pentru statia de reincarcare;
  • » 30% din cheltuielile privind achizitia acumulatorilor de stocare;
  • » TVA, daca aceasta este nedeductibila.

Se considera cheltuieli eligibile, doar cele efectuate dupa semnarea contractului de finantare, exceptie facand doar cheltuielile privind proiectarea, consultanta si managementul proiectului, contractate cu maxim 30 de zile inainte de inscrierea in program si dovedite prin actele aferente.

MEEMA a lansat etapa de preinscriere in programul de finantare ElectricUp, prin accesarea platformei digitale https://granturi.imm.gov.ro.

Cei care doresc, isi pot crea un cont pentru a fi pregatiti pentru etapa oficiala de inscriere.

Sesiunea de inscriere a participantilor va dura 2 luni, fiind urmata de sesiunea de depunere a proiectelor, care va fi in desfasurare pentru o perioada de minim 2 luni.

Inscrie-te usor in ElectricUp

Obtinerea fondurilor nerambursabile pentru afacerea ta este o oportunitate de lansare si dezvoltare, pe care nu ti-ai dori sa o pierzi, oricare ar fi motivele. Pentru a accelera implementarea proiectului, poti apela la echipa Aero – prima asociatie pentru electromobilitate din Romania, care colaboreaza cu numerosi experti in accesarea de fonduri nerambursabile si cunoaste tot ceea ce este nevoie pentru a implementa acest program!

Aero te va ajuta evaluarea sanselor reale pe care societatea ta le are si in parcurgerea procesului de implementare a planului de afaceri.

Prin colaborarea cu echipa Aero procesul de accesare a fondurilor nerambursabile va fi mult mai facil, iar astfel te vei putea bucura de ascensiunea rapida a afacerii tale. Intra pe Calculator punctaj ElectricUP, completeaza informatiile si echipa Aero te va ajuta cu obtinerea finantarii si implementarea intregului proiect.

Transylvania Classic 2020

Timp de trei zile orașul Sibiu va fi “electric”. Între 20 și 22 august un număr record de 25 de echipaje vor participa la Transylvania Classic, prima competiție de regularitate din România dedicată mașinilor electrice.

Transylvania Classic, o competiție de regularitate, care se desfășoară pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, va fi o cursă electrică și în 2020, la start fiind înscrise un număr record de echipaje care vor concura cu mașini cu emisii zero de CO2.

Prima competiție dedicată mașinilor electrice din România a ajuns la cea de-a treia ediție. După ce în 2018 și 2019 au fost la start câte 5 echipaje cu modele BMW i3, Nissan Leaf și Renault Zoe, în 2020 vor fi la start 25 de echipaje – piloți, jurnaliști, membri ai Asociației pentru Electromobilitate – AERO și vedete, cu modele electrice disponibile pe piața din România.

Transylvania Classic devine astfel o platformă importantă de promovare a mobilității electrice, punând accent pe caracterul versatil al acestor modele atât în ceea ce privește exploatarea urbană, cât și extra-urbană, dar și pe o mobilitate cu zero emisii de noxe. Și tocmai de aceea, ediția din acest se desfășoară sub motto-ul #unraliucaovacanta, tocmai pentru a scoate în evidență caracterul practic al acestor vehicule.

“Mi-ar plăcea să vedem din ce în ce mai multe vehicule electrice la start și sper să atragem cât mai multe mărci auto care au astfel de modele în portofoliu, dar și companii care au în parcul auto modele electrice sau proprietari de astfel de mașini care vor să petreacă un weekend “electric” la Sibiu”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Încă de la prima ediție, BMW Group România şi Automobile Bavaria au susţinut constant raliul de regularitate de la Sibiu, în fiecare an asigurând participarea a cel puţin unui echipaj electric al mărcii. Anul acesta, Transylvania Classic, cel mai important eveniment sportiv dedicat automobilelor electrice, va fi și scena lansării unui proiect de motorsport de anvergură, organizat de BMW Group România alături de Vitesco Technologies şi Automobile Bavaria, reţeaua de dealeri autorizaţi BMW şi MINI.

În plus, dintre cele 25 de echipaje înscrise la categoria EV, cel puţin şase vor concura pe modelele electrice ale BMW Group: BMW i3 şi MINI Cooper SE.

Printre partenerii ediției din acest an se numără și Asociația pentru Electromobilitate – AERO, care a luat naștere în 2019 din dorința pasionaților de mașini electrice de a contribui la accelerarea tranziției de la motoare termice spre motoare electrice, pentru orice mijloc de locomoție. “Suntem deja o asociație națională și avem membrii din toate regiunile țării. Mă bucur că suntem reprezentați de peste 10 echipaje la start și cred că este încă un mod de a promova vehiculele electrice, mai ales că și noi am început construcția unei rețele de încărcare cu acoperire națională, pentru a închide treptat golurile din teritoriu care pot reprezenta provocări în adoptarea electromobilității la nivel local”, a spus Tudor Roșca, reprezentantul Asociației pentru Electromobilitate – AERO.

La startul competiției de regularitate dedicată mașinilor electrice se va afla și pilotul Alex Filip, câștigătorul ediției din 2019, care a inclus în programul său, în afara etapelor din competiția europeană de raliuri Tour European Rally, și etapa de la Sibiu. La fel ca anul trecut, Alex Filip va lua startul cu un Renault Zoe, iar copilot va fi Andreea Arsine, atletă la Jocurile Olimpice de la Rio în 2016 și câștigătoarea sezonului 3 a show-ului de televiziune Exatlon, difuzat de Kanal D.

“Abia aștept să descopăr din nou cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul unei mașini electrice. Ținând cont că în competițiile de raliuri concurez cu un Renault Clio R3T, era normal ca la acest eveniment să aleg modelul electric Renault Zoe și pot să îmi imaginez deja cum vor arăta orașele fără zgomotul de motoare și cu emisii zero de CO2. La volanul unui Renault Zoe voi avea o altă perspectivă, una care îmbină responsabilitatea față de lumea în care trăim și plăcerea de a conduce”, a spus Alex Filip, câștigătorul ediției din 2019.

Anul acesta pe lista de start vor fi 25 de echipaje care vor concura cu modele ale mărcilor BMW, Jaguar, KIA, MINI Opel, Peugeot, Porsche, Renault, Tesla și Volkswagen.

Printre pretendenții la un loc pe podium se numără cu siguranță și echipajul format din Radu Gurămultă și Cornel Șocariciu, copilotul său, pe un model Porsche Taycan Turbo. Modelul înscris în competiție este un model de top Porsche E-Performance și unul dintre cele mai puternice modele de serie pe care producătorul de mașini sport le are în prezent în gama de produse. Taycan Turbo, poate genera un boost de până la 500 kW (680 CP) si accelerează în 3,2 secunde până la 100 km/h, având o autonomie de până la 450 de kilometri și o viteză maximă de 260 km/h.

De asemenea, experiența acumulată la primele ediții va fi un plus și pentru echipajele Adrian Mitrea și Luiza Sirețeanu (0-100.ro) și Robert Apostolescu și Elena Apostolescu, care vor concura pe modele BMW i3 și care au terminat pe podium ediția din 2019.

Competiția din 2020 se desfășoară în memoria jurnalistului George Botezatu, câștigătorul primei ediții, iar echipajele participante se vor lupta pentru un trofeu special care-i poartă numele.

Traseul competiţiei dedicat vehiculelor istorice şi electrice are 400 kilometri şi îi va purta pe concurenţi prin cele mai frumoase locuri din judeţul Sibiu, punctele de atracţie principale fiind Biertan, Păltiniş, Poiana Sibiului şi, desigur, celebrul Transfăgărăşan. Timp de două zile, concurenţii vor descoperi un traseu spectaculos şi plin de provocări în competiţia care pune acum oraşul Sibiu şi pe harta celor mai importante evenimente internaţionale dedicate maşinilor istorice şi maşinilor electrice.

Transylvania Classic 2020 se desfășoară în perioada 20 – 22 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.

Transylvania Classic 2020 este o competiție dedicată mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.

Parteneri tehnici: Automobile Bavaria, Tissot, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, e-twow.ro, Tămâian, Conacul Maria Theresa, 0-100.ro, Asociația pentru Electromobilitate – AERO, Magic FM și Zile și Nopți.